In copilarie iubeam lumea si frumusetea ei. Iubeam pomii si gradinile inverzite, iubeam campiile si toata lumea lui Dumnezeu: cat de frumos este ea alcatuita. Imi placea sa privesc stralucirea norilor, sa-i vad trecand in inaltimile auzurii. Dar de cand l-am cunoscut pe Domnul meu si El a inrobit sufletul meu, totul s-a schimbat in sufletul meu si nu mai vreau sa privesc la aceasta lume, caci sufletul meu este neincetat atras spre acea lume in care traieste Domnul. Ca o pasare in colivie asa se chinuie sufletul meu pe pamant. Asa cum pasarea doreste sa zboare din colivia ei stramta spre tufisurile dese, asa este aprins si sufletul meu de dorinta de a vedea din nou pe Domnul, caci el a atras sufletul meu si acesta tanjeste dupa El si striga:
Unde esti Tu, Lumina mea? Vezi ca Te caut cu lacrimi. Daca nu mi Te-ai fi aratat, n-as fi putut sa Te caut astfel. Dar Tu Insuti m-ai gasit pe mine, pacatosul, si mi-ai dat sa cunosc iubirea Ta. Tu mi-ai dat sa vad ca iubirea Ta pentru noi Te-a dus pe cruce si ca ai murit pentru noi in chinuri. Tu mi-ai dat sa cunosc ca iubirea Ta Te-a pogorat din cer pe pamant si pana la iad, ca noi sa vedem slava Ta.
Tu Te-ai indurat de mine si mi-ai aratat Fata Ta si acum sufletul meu e atras de Tine, Doamne, si in nimic nu-si gaseste odihna, nici ziua nici noaptea, si plange ca un copil ce si-a pierdut mama.
Dar si copilul isi uita mama, si mama isi uita copilul cand Te vad pe Tine. Vazandu-Te pe Tine, sufletul uita intreaga lume. Asa este atras sufletul meu spre Tine si tanjeste dupa Tine si nu mai vrea sa vada frumusetea acestei lumi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu