”Faceti-va prieteni prin bogatia nedreapta, pentru ca atunci cand ea va lipsi, sa va primeasca in corturile cele vesnice” (Luca 16, 9).
Parabola iconomului nedrept ii pune pe multi in incurcatura. Ceea ce isca cele mai multe nedumeriri este faptul ca Mantuitorul pare a-l da de exemplu pe iconomul nedrept si viclean; nu putem intelege de ce il lauda, spunandu-le ucenicilor Sai: ”Faceti-va prieteni prin bogatie nedreapta”. Cautand sa patrundem cu atentie sensul acestei istorisiri lucrurile se clarifica.
In primul rand, Mantuitorul nu-l da de exemplu pe acel om, ci ne prezinta fapta lui nedreapta si vicleana ca pe un avertisment dat celor inclinati sa cada in acelasi pacat. Mai departe ne arata in ce masura ”fiii veacului acestuia sunt mai intelepti in neamul lor decat fiii Luminii”, cautand sa obtina maxim de folos din orice imprejurare li se ofera, si economisind prevazator pentru zile negre, procedeaza mai intelept decat ”fiii Luminii”.
Desi multi recunosc in vorbe ca timpul nu inseamna nimic daca nu este raportat la vesnicie, totusi grija lor se concentreaza tocmai pe ceea ce este vremelnic, pe binele trecator. Ei nu arata aceeasi preocupare si ravna pentru binele vesnic pe care iconomul viclean le arata scopurilor sale pamantesti. Iata ce a vrut sa spuna Mantuitorul, fara sa fi gandit in niciun fel sa-i dea dreptate acelui om. Deseori auzim ca Mantuitorul l-a laudat pe iconomul viclean, dar citind cu atentie versetul 8 vedem ca pe acela l-a laudat stapanul sau pentru ca a procedat intelepteste (deci nu Mantuitorul). Mai ramane cel de-al treilea punct in care gasim chiar cuvintele Mantuitorului: ”Faceti-va prieteni prin bogatie nedreapta”. Ce intelege Mantuitorul prin aceasta expresie? El numeste bogatie nedreapta banii, cei care de cele mai multe ori, de fapt mai intotdeauna, devin prilej de ispita si mijloc de savarsire a pacatului. ”Cei ce au bogatii, cat de greu vor intra ei in Imparatia lui Dumnezeu” (Marcu 10,23). Considerand orice bogatie pamanteasca nedreapta, Mantuitorul ne arata singura cale care ne poate duce la mantuire. Sa ne ingrijim de cei aflati in lipsuri, facandu-ne din ei prieteni, care, cand vor ajunge dincolo de mormant, ne vor primi acolo cu bucurie, deschizandu-ne portile vesnicelor salasuri. In aceasta parabola mantuitorul ne invata sa privim bogatia ca pe un talant, incredintat noua spre folosul aproapelui, despre care ni se va cere, cu asprime, sa dam seama. In aceasta lumina sensul parabolei se limpezeste; niciun cuvant rostit de Mantuitorul nu trebuie sa devina pentru noi o piatra de poticnire. O asemenea tulburare nu o putem abate de la noi decat prin rugaciune, pentru ca Dumnezeu ”sa ne deschida mintea ca sa intelegem Scripturile” (Luca 24, 45).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu