In anii puterii sovietice, in Rusia manastirile s-au imputinat foarte mult. Din cele 12.000 de manastiri cate erau pe vremea ultimului imparat rus, Nicolae al II-lea, ele au ajuns la opt.
In aceste conditii, intr-o lume care nega existenta lui Dumnezeu, care inchidea orice poarta spre credinta, parintel Vitalie a intemeiat manastiri ascunse. Aceste manastiri erau simple case, in care se adunau oameni simpli, care ca toti ceilalti mergeau la treburile lor, insa in acele case traiau dupa tipicul lor monahal. Astfel, parintele Vitalie a plantat vlastarele in via Domnului intr-un mediu extrem de ostil.
In anul 1928, intr-un sat din regiunea Krasnodar, intr-o casuta curata cu podea de lut, s-a nascut un baiat care a fost botezat Vitalie. Unii spun ca copilul s/a nascut pe 5 mai (dupa calendarul nou), cand Biserica praznuieste pomenirea Sfantului Vitalie, iar altii spun ca copilul a venit pe lume in ziua Cincizecimii, care in acel an se praznuia pe 3 iunie. Insa cand exact s-a nascut acest copil n-are prea mare importanta. Important este ca Dumnezeu l-a ales chiar din pantecele mamei sale.
In familia saraca a lui Nicolae si Alexandra Sidorenko, Vitalie era al doilea copil. Prima era fiica lor, pe nume Valentina. Alexandra, pe cand avea copilul in pantece, se ruga ”Doamne, da-mi un copil care sa fie bineplacut si Tie si oamenilor”.
Intrucat Dumnezeu l-a ales pe Vitalie inca din pantecele mamei sale, potrivnicul a inceput sa-l razboiasca de foarte devreme, lucrand prin cele mai apropiate rude ale sale. Surorile si mama tatalui sau il urau pe acest copil si-i doreau moartea. Cand Alexandra lucra pe ogor n-o lasau sa mearga acasa sa hraneasca si sa schimbe pruncul. Cu toate acestea Vitalie nu plangea niciodata si acest lucru le facea pe acele femei sa-l urasca si mai mult. Ii astupau gura cu paie, il aruncau jos pe pamant, zicand:”Pocitanie, nici sa plangi nu vrei”...
Despre parintii sai parintele Vitalie vorbea cu multa dragoste. Tatal lui a fost ucis in al doilea razboi mondial. ”Daca tatal meu n-ar fi fost omorat, zicea parintele Vitalie, ar fi devenit un mare om (duhovnicesc). Era un om foarte bun, inteligent si harnic, ii ajuta pe saraci si orfani”.
Parintele Vitalie regreta mult dupa mama lui, care dusese o viata foarte grea. Cand Vitalie era copil, aceasta il batea deseori, dar el nu se supara, fiindca socotea ca in felul acesta invata sa infrunte greutatile. Dupa multi ani parintele spunea intr-o scrisoare: ”Mama ma batea pana la sange si asta m-a ajutat”.
Atunci cand Vitalie avea cinci ani a inceput sa posteasca. Carne nu manca deloc, iar miercurea si vinerea refuza sa manance oua si branza, sau sa bea lapte. dar si mai tarziu era foarte atent in problema postului. Existau cazuri cand inca tanarul Vitalie refuza sa manance supa de cartofi doar pentru ca amestecase in ea cu o lingura ce fusese inmuiata in ciorba de carne. Cu toate acestea Vitalie era un copil sanatos si foarte vioi.
Cand Vitalie a invatat la 8 ani literele, a inceput sa citeasca Evanghelia. Cuvantul lui Dumnezeu exercita o influenta asa de mare asupra sufletului sau curat, incat nu putea sa se stapaneasca sa nu impartaseasca cu ceilalti bucuria pe care o simtea. Postul si rugaciunea au devenit lucrurile pe care le indragea cel mai mult.
Odata copil fiind Vitalie vorbea cu o femeie protestanta care nu credea in icoane si spunea ca astea sunt simple lemne. Vitalie i-a spus ca Domnul ii poate arata iubirea Lui, daca ea are credinta. Ea a zis ca va crede in icoane doar daca vede vreo minune. Vitalie a inceput sa se roage impreuna cu ea in fata unei icoane a Maicii Domnului si deodata icoana aceasta a fost imbaiata intr-o lumina neobisnuita. Astfel Vitalie, copil inca, a ajutat-o prin rugaciunea lui pe aceasta femei sa cunoasca adevarul Ortodoxiei.
Vitalie continua sa vorbeasca fara frica despre Dumnezeu colegilor si dascalilor lui de la scoala, fiindca voia sincer ca toti sa fie iluminati cu lumina credintei lui Hristos.
La 14 ani Vitalie a inceput sa cutreiere bisericile si manastirile tarii. Era epoca lui Stalin si Vitalie stia ce inseamna sa te intalnesti pe drum cu organele de ordine. Situația lui era ingreunata de faptul ca refuzase sa scoata pasaport. La saisprezece ani, cand l-a primit, l-a rupt imediat si l-a aruncat. Vitalie voia sa fie ostas al Imparatului ceresc, cetatean al cerurilor, nu voia sa se gandeasca la patria pamanteasca.
Atunci cand avea 16 ani a mers in orasul Taganrog. Acolo traia pe atunci parintele Alexie-un parinte orb, pe care il orbisera germanii in cel de al doilea razboi mondial. Acest parinte i-a spus lui Vitalie:”Trebuie sa alegi, ori mergi in armata, insa in cazul acesta cand te vei intoarce nu vei mai fi ca acum, ori vei trai fara adapost si vei cutreiera biserici si manastiri”. Parintele Alexie era vazator cu duhul si stia care era hotararea parintelui Vitalie, la ajutat sa se ascunda de mama sa si i-a dat binecuvantare sa se faca monah. mai tarziu zicea: ”Eu sunt ca un catel in fata parintelui Vitalie”.
In 1948 Vitalie a mers la Lavra Sfantului Serghei de la Radonej ca sa se faca monah. Acolo a lucrat construind din nou zidurile manastirii care fusese darmata in timpul razboiului. In ciuda marii lui dorinte n-a putut sa se faca monah acolo, fiindca nu voiau sa-l primeasca fara pasaport. Diavolul l-a invidiat si un frate l-a calomniat zicand ca este talhar.Niste monahi de la Lavra l-au sfatuit sa mearga la sihastria Glinska, cunoscuta pentru parintii duhovnicesti de acolo.
Aceasta sihastrie se afla in padurile nestrabatute din Krusk. A fost intemeiata in secolul al XVI-lea in locul unde s-a aratat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.
De secole aceasta sihastrie era cunoscuta pentru trairea duhovniceasca a monahilor ei. In perioada 1922-1942, comunistii au inchis sihastria. dupa 20 de ani sihastria fusese pustiita. primii ani de la redeschidere au fost deosebit de grei. Monahii nu aveau cele necesare. Nu aveau haine si incaltaminte. In loc de incaltaminte aveau sandale impletite din coaja de mesteacan.
Mancarea era putina si de multe ori fratii nu aveau paine sa mance si mancau la trapeza in ceasul mesei sfecla fiarta.
In starea aceasta se afla sihastria Glinska atunci cand a sosit acolo, in anul 1948, tanarul ucenic Vitalie Sidorenko. Sihastria era saraca in cele materiale, insa in cele duhovnicesti era foarte bogata. Unul dintre calauzitorii sai duhovnicesti era parintele serafim Romanțov, care a devenit parintele sau duhovnicesc. Lucrul cel mai important pe care l-a invatat parintele Vitalie in sihastrie a fost ascultarea. In vremea aceea scria in jurnalul sau: ”Trebuie ca fiecare monah, si indeosebi eu, care sunt inca ucenic, sa faca ascultare cu smerenie pana la moartea parintelui sau, in afara de doua cazuri- daca parintele sau a cazut in erezie sau daca a cazut in pacat trupesc. Mantuirea pentru ucenic nu este altceva decat ascultare, Daca nu face ascultare sa nu astepte sa se mantuiasca, ci sa se pregateasca pentru chinuri”.
Ascultarea nu-i lucru usor. Odata fratelui Vitalie i s-a intamplat urmatorul lucru: Intr-o zi parintele Serafim i-a spus sa care lemnele pentru iarna dintr-un loc in altul. Vitalie asa a facut. Putin mai tarziu pe acolo a trecut un alt parinte, parintele Andronic, care i-a spus sa le duca inapoi. Vitalie le-a mutat acolo unde erau la inceput. peste putin timp a venit din nou parintele Serafim: ”De ce n-ai facut ce ti-am spus?”Vitalie a fugit sa-l cheme pe parintele Andronic si l-au certat amandoi.
De multe ori Vitalie, pentru a evita certurile si a mentine linistea intre oameni, se osandea pe sine chiar si cand nu era de vina. Viata in manastire l-a facut sa inteleaga ceea ce spunea parintele Efrem, un ierodiacon nebun pentru Hristos, care se nevoia la sihastria Glinska: ”Tot secretul mantuirii se afla in smerenie”. Iar parintele Andronic spunea:”Ce este sporirea duhovniceasca? Cu cat se smereste cineva, cu atat sporeste duhovniceste.”
Pentru o perioada de timp ascultarea fratelui Vitalie era sa vanda lumanari in biserica. Dupa sfarsitul slujbei trebuia sa numere banii. De multe ori intarzia si, pentru a nu-i trezi pe ceilalti monahi care deja dormeau, el se culca la intrare.
Orice lucrare i s-ar fi incredintat, Vitalie o facea cu multa sarguinta. Facea totul cu rugaciune, avand in minte pomenirea lui Dumnezeu. mai tarziu, intr-o scrisoare catre fiii lui duhovnicesti, parintele Vitalie scria:”In manastire unii gatesc, altii casesc, altii pasc animalel, altii lucreaza in gradina de legume, altii sunt paznici, altii psalti, altii scribi-si cu totii isi castiga mantuirea. Sa lucrati si sa faceti rugaciunea lui Iisus, caci folosul va fi indoit: lucrare si rugaciune, si astfel veti fi mereu impreuna cu Domnul”.
Dorinta lui de a fi mereu cu Domnul l-a facut sa-si doreasca o nevointa si mai aspra. Odata iarna a vrut sa se roage singur in liniste si de aceea s-a dus la rau. Acolo a ingenuncheat si a inceput sa se roage. Intrucat era foarte frig la picioarele i s-au lipit de gheata. In ceasul acela parintelui Andronic i s-a aratat Maica Domnului, care i-a spus: ”Du-te sa-l salvezi pe fiul meu!”. Fratii au inceput sa-l caute pe Vitalie, au alergat la rau si l-au gasit, el neputandu-se ridica fiindca picioarele i se lipisera de gheata. Ca sa-l elibereze au fost nevoiti sa sparga gheata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu