Viata la sihastria Glinska
Inca de atunci Vitalie a ales calea pe care trebuia s-o urmeze, calea smereniei, care deseori il facea sa semene cu un nebun pentru Hristos. De exemplu, la sihastrie nu manca la trapeza impreuna cu fratii. Manca ramasitele. Inainte de a fi aruncate, Vitalie alegea ce voia sa manance si manca. Parintii il certau, ii spuneau sa manance putin, dar impreuna cu fratii la masa. O asemenea purtare nu era inteleasa de multi, de aceea unii il judecau. Insa smerenia lui adevarata, simplitatea si lipsa de rautate nu-i lasa pe oameni sa se supere pe el.
Odata parintele Serafim lipsea de la manastire. Cand a plecat l-a lasat pe Vitalie sa aiba grija de chilia lui, iar acesta a inceput sa imparta pelerinilor tot ce era in chilie: diferite lucruri, vase de gatit, chiar si bani. Monahiilor de la manastirea Zolotonosa le-a dat paturi. Parintele Serafim , cand s-a intors si a vazut ce s-a intamplat, s-a infuriat. Oamenii carora Vitalie le-a dat acele lucruri au fost nevoiti sa le dea inapoi. Insa peste doi ani, cand autoritatile au inchis manastirea, parintele Serafim a impartit el insusi acele lucruri celor aflati in nevoi.
La 18 octombrie 1958 egumenul manastirii, parintele Serafim Amelin, care carmuise manastirea vreme de 15 ani si pe care toti il iubeau, a adormit in Domnul. Trupul lui a fost asezat in biserica. Noaptea toti au mers sa se odihneasca, in biserica ramanand doar Vitalie. A deschis pangarul, a luat de acolo toate lumanarile si le-a aprins in fata icoanelor. Parintele Andronic si celalalt parinte Serafim au vazut in biserica o lumina puternica. Au alergat repede caci au crezut ca biserica a luat foc. Dar l-au vazut pe Vitalie care citea Evanghelia. Parintele Serafim s-a maniat: ”Cine ti-a spus sa aprinzi atatea lumanari?”. ”Parintele Serafim”, a raspuns Vitalie. ”Eu?” ”Nu cuviosul parinte Serafim Amelin mi-a spus”, a raspuns linistit Vitalie. Parintii s-au uitat unul la altul si au iesit din biserica.
Pentru iubirea pe care o avea Vitalie, Domnul i-a dat rasplata bogata. Ascultarea lui era sa ajute la trapeza. Deseori Vitalie zicea in gandul sau: ”Fratilor, primiti darul meu cel nevrednic”, si punea metanie. Dupa un timp rugaciunea lui Iisus a inceput singura sa lucreze in inima lui. Pentru iubirea si smerenia sa Vitalie a primit darul pe care ceilalti, pentru a-l dobandi, se nevoisc aspru si indelung.
In acest tanar manah care era imbracat mereu intr-o rasa veche se afla ceva care-i cutremura pe oameni. Era iubirea care se vedea in fiecare pas al lui, in fiecare privire, in fiecare cuvant.
”Daca imi aduc bine aminte asta s-a intamplat in 1952, spune maica Eftimia. Eu impreuna cu prietenele mele ne-am dus la sihastria Glinska sa ne inchinam. Dupa ce s-a terminat slujba in biserica am mers la trapeza sa mancam. Pentru ca vizitatorii sa nu intre in bucatarie, monahii pusesera la intrare o banca. Eu n-am stiut, am dat-o la o parte, am intrat si m-am apropiat de un ucenic, cerand mancare. Ucenicul era foarte tanar si mi se parea ca seamana cu arhanghelul Gavriil... M-a privit cu nedumerire si mi-a spus calm, cu dragoste: ”Nu intrati inauntru, asteptati la usa”. Apoi mi-a adus mancare.
Am ramas la manastire o saptamana. trebuia sa plecam, si in ziua plecarii am vazut urmatoarea intamplare. La manastire traia de o vreme o femeie. Aceea femeie nu se afla intr-o stare buna si crea probleme, facea multa galagie iar pe niste pelerini chiar ii lovise. Parintii au hotarat s-o trimita in oras, la spital. Au urcat-o intr-o masina si au legat-o cu sfoara ca sa nu fuga. Era o priveliste foarte trista. Imi era mila de femeia aceea.
In clipa aceea spre masina a venit parintele Vitalie. Mi s-a parut ca s-a apropiat de acea femeie ca si cand ar fi fost mama lui. S-a apropiat de ea, a mangaiat-o pe obraz... Chipul ei s-a schimbat indata, fiindca a simtit iubirea lui. Imi venea sa plang. Nu stiu ce s-a intamplat pe urma, pentru ca ne-au strigat sa pregatim lucrurile sa plecam.”
Anii aceia erau foarte grei, oamenii erau ca niste oi fara pastor. Alergau la monahi spre a gasi sprijin duhovnicesc si mangaiere. Fratele Vitalie nu-i putea refuza pe oamenii care-i cereau povata duhovniceasca si care voiau sa-i marturiseasca necazurile lor. Foarte des in jurul lui Vitalie se aduna lume.
Autoritatile ateiste ii urmareau pe acei preoti care erau iubiti de popor si la care oamenii gaseau mangaiere si sprijin duhovnicesc. erau interesate mai ales de Vitalie, care nu avea pasaport si traia ilegal in manastire. De fiecare data cand venea politia la manastire, Vitalie trebuia sa se ascunda.
Situatia lui Vitalie era grea, si de aceea egumenul manastirii, parintele Serafim, i-a dat binecuvantare sa ramana pentru o vreme afara, la o familie de credinciosi, Piskurov, cunoscuti pentru ospitalitatea si dragostea lor de monahi, iar dupa ce primejdia va trece sa se intoarca la manastire.
Spre sfarsitul anilor 1951 sihastria Glinska a inceput sa aiba si mai multe greutati. Autoritatile nu-i lasau in pace pe monahi. Cu totii simteau ca zilele pe care aveau sa le traiasca acolo sunt nunarate. Era primejdios pentru parintele Vitalie sa continue sa ramana in acea sihastrie, si de aceea a plecat de acolo si s-a dus in orasul Taganrog.
Sihastria Glinska a fost inchisa de catre comunisti in anul 1961 pentru a doua oara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu