”Crucii Tale
ne închinăm, Stăpâne, și sfântă învierea Ta o lăudăm și o slăvim.”
Nu
există viață de om care să fie lipsită de încercări, de luptă, de suferință. Și
nimeni nu poate fi sigur că acestea îl vor ocoli. Se cuvine să primim din tot
sufletul încercările, nu numai să le răbdăm, ci să ne și supunem lor, ca unele
care vin de la Dumnezeu, dar și să ne ”închinăm” crucii noastre, adică să ne-o
purtăm cu dragoste, cu ochii și cu gândul la crucea Mântuitorului, prin care am
dobândit răscumpărarea.
Când
răsună în biserică troparul Sfintei Cruci, mi se pare că, închinându-ne cu
smerenie înaintea ei, trebuie să ne-o asumăm întrutotul, în prezent și în
viitor, cunoscând că Domnul ne-a dat-o să o purtăm. Purtându-ne crucea fără
crâcnire, să nu uităm că după cruce a urmat învierea lui Hristos, suprema
bucurie pe care ne-o vestește Evanghelia. Crucea ne duce la biruință, la învierea
simțurilor noastre amorțite, a puterii noastre lâncezânde.
Fragment
din cartea ”Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu