sâmbătă, 4 august 2012

Păcatul nerespectării zilelor de odihnă

Cunoaștem din Sfânta Scriptură că Dumnezeu le-a dat oamenilor, între alte porunci și pe aceea a muncii și a odihnei, după cuvântul care spune: ”Lucrează șase zile..., iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeul tău; să nu faci în ziua aceea niciun lucru (Ieșire 20, 9 - 10).”

Așadar le-a spus să lucreze șase zile și în a șaptea să se odihnească. Cu atât mai mult, în creștinism există aceste zile de odihnă: Duminica și Sărbătorile însemnate cu Cruce roșie din calendar. Când se respectă aceste zile se produce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic și mai ales duhovnicesc. Când nu se respectă aceste zile de odihnă vine pedeapsa lui Dumnezeu, peste acea familie. Unii lucrează la câmp, alții își fac casă, alte gospodine își fac curățenie, își spală, etc.

Aceste păcate, o dată făcute, iarăși au efect asupra familiei respective. Vin certuri, necazuri, boli, bătăi, despărțiri, etc., fără ca oamenii respectivi să-și de-a seama de ce și de unde vin.

Peste acei oameni care nu respectă zilele de odihnă, vin mari necazuri. Ele vin atât peste ei, cât și peste copiii lor.

Duminica și în Sărbătorile cu Cruce Roșie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbații nu au voie să lucreze la câmp sau altceva. În acele zile trebuie să mergem la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, să ne odihnim, să citim cărți duhovnicești, să ne rugăm, etc.

(Arhim. Ioanichie Pârvulescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu