”Fiindcă știu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre și cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos” (Filipeni 1, 19).
Când Apostolul Pavel scria aceste cuvinte se găsea într-o situație care nu se poate mai grea; era în închisoare, aflându-se, poate, în pragul unei morți martirice. Mulți frați îl trădaseră, ”socotind să-mi sporească necazul în lanțurile mele” (Filipeni 1,17). În același timp era preocupat de grija pentru Bisericile pe care le întemeiase.
Totuși lucrurile îi apăreau Apostolului Pavel într-o lumină clară, văzând în toate un rost bun. ”Știu - spunea- că toate îmi vor sluji mie spre mântuire”. Tot ce se întâmplase la Roma apărea în ochii prietenilor săi filipeni ca o mare nenorocire, dar Pavel era de altă părere; vedea în toate ”mântuire” - izbânda propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu asupra răului; se aștepta ca necazurile și suferințele care îl loviseră să aibă cele mai favorabile urmări.
Numai având în ajutor harului lui Dumnezeu pot fi îndurate asemenea încercări, care pot da roade prin rugăciune și cu ”săvârșirea Sfântului Duh”. Împrejurările, de orice natură ar fi, nu pot duce la niciun rezultat prin ele însele. Pot da rezultatul dorit numai atunci când sunt trăite în rugăciune și cu smerenie. Rugăciunea poate avea rezultate miraculoase. Deseori ea preface răul în bine. Sub influența ei, dintr-o celulă de temniță poate radia lumină, tristețea se poate preface în bucurie, furtuna în liniște, orice boală poate ajunge să se vindece. Răspunsul pe care trebuie să-l primească rugăciunea este în primul rând ”împreună lucrarea Duhului”, și numai cu dumnezeiasca Lui împreună -lucrare ne va sluji ”spre mântuire” orice lucru ni s-ar întâmpla.” (Fragment din cartea ”Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu