Cu totii cautam libertatea - oare nu fiindca ne simtim robi? Da, robi, dar nu din hotararea Ziditorului, ci din propria noastra vina. Domnul ne-a menit sa domnim peste toate, insa noi ne-am obraznicit si am cazut in lanturile robiei si ale stramtorarilor din toate partile. Ne-libertatea exterioara insa nu este mare pierdere: pierderea esentiala sta in aceea ca suntem incatusati launtric, ca nu mai suntem stapani pe noi insine si in noi insine. Altcineva stapaneste in om si asupra omului, iar omul nici vorbulita nu cuteaza sa spuna impotriva si implineste cu supunere tot ce-i insufla acela cu staruinta. Dar necazul de capetenie e ca nici nu constientizeaza faptul ca este rob: asa-i de terminat!
Da-ti seama, deci, de nobletea ta si cere-ti drepturile! Ca inceput al acestei lucrari pune simtamantul robiei, simtamantul pocaintei si al frangerii de inima. Daca vor aparea lacrimi, e cel mai bun lucru care se poate intampla: ele sunt foc ce arde legaturile patimilor, iar marturisirea e asemenea unor lovituri de sabie prin care retezam ba o veriga, ba alta a lantului pacatelor. Pasarea care izbuteste sa se smulga din lat isi ia zborul cu bucurie si pluteste in spatiul fara oprelisti al vazduhului: si sufletul care s-a smuls din legaturile pacatului si patimilor incepe sa lucreze cu bucurie pe nemarginitul taram al voii lui Dumnezeu. Proorocul a cunoscut din proprie experienta lucru acesta cand a zis: Umblat-am intru largime, ca poruncile Tale am cautat (Ps.118, 45)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu