”Se spune ca in fiecare secunda moare cineva in lume. In fiecare secunda, undeva, un suflet, desfacandu-se de trup, suie acolo unde i s-a randuit sa primeasca hotararea lui Dumnezeu cu privire la el. Secunda este o fractiune de timp foarte marunta. dac nu ne-ar pune piedica trupul, am putea vedea cum aparaproape fara incetare linii luminoase ori intunecate care insemneaza calea urcarii sufletelor ce pleaca, la fel cum l-a vazut Antonie cel Mare pe avva Ammona suind cu ingerii. Si sufletele nu suie singure: intotdeauna le calauzesc ingerii lui Dumnezeu, si intotdeauna incearca sa le taie calea dracii. Ce miscare necontenita are loc din pricina aceasta in lumea nevazuta, pe toata intinderea ce desparte cerul de pamant!... Fizica nu vede nimic in atmosfera, afara de aer amestecat intamplator cu cateva alte corpuri atmosferice, in timp ce Revelatia ne incredinteaza ca exista un taram al ”stapanirii vazduhului, al duhurilor rautatii care sunt sub ceruri” (Efes. 2,2;6,12), care nu dorm nici ziua, nici noaptea, ingrijindu-se cum sa ne faca rau. si de-a lungul intregii noastre vieti pandesc intru ascunzisuri ca sa ne prinda, cum prinde fiara prada sa cazand asupra ei pe neasteptate, si dupa plecarea noastra de aici nu se departeaza de la noi, ci gonesc in urma noastra, doar-doar vor izbuti sa smulga cumva sufletul din mainile ingerilor care il pazesc. De smuls nu pot sa-l smulga decat daca au in noi ceva de-al lor, adica vreun lucru dintre cele de care ne-am lepadat la sfantul botez. Iar daca se va afla asa un lucru, am dat de necaz: marfa interzisa. La vama, marfa interzisa se confisca si, in plus, primim amenda - dar dincolo, in intinderile vazduhului, nu se confisca marfa, ci sufletul intreg, asa cum este. Si atunci ce s-ar mai bucura omul sa poata da vreo rascumparare: dar ce sa dai in schimbul sufletului tau?
Ce-i de facut, totusi? Iata ce: trebuie aruncata peste bord toata marfa interzisa mai inainte de trecerea prin vami - iar ea se arunca peste bord prin pocainta, prin departarea de pacat si prin plangerea lui. Putere are aici si rugaciunea Bisericii, care ii insoteste pe cei ce pleaca; mai puternic decat ea nu e nimic pe lume pentru sufletul crestinesc - dar ca ea sa arate lucrare asupra unuia sau altuia trebuie ca in cel unul sau altul sa fie ceva de care sa se poata lipi, asa incat, unindu-se cu sufletul prin acel ceva, sa poata apoi slobozi din suflet sageti care sa-i loveasca si sa-i alunge pe vrajmasii ce navalesc. Ce sa fie acest ceva? Cel mai deplin este credinta ajutata de dragoste - dar daca nu se gasesc acestea, macar sa fie simtamintele de pocainta potrivite credintei in Domnul.” (”Raspunsuri la intrebari ale intelectualilor” - Sf. Teofan Zavoratul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu