
Este un trup si un duh. (Efeseni 4:4)
Sfintii Apostoli ii povatuiesc pe credinciosi sa se sarguiasca a fi un trup si un duh. Un trup inseamna "o credinta" fara despartiri, fara erezii si fara urmarea voii noastre. In plinatatea ei, Biserica este un trup al carei Cap este Hristos. Un duh inseamna "dragoste", dragostea fierbinte a tuturor credinciosilor pentru Hristos, din care izvoraste dragostea unuia catre altul. Cei multi se fac una; oamenii cei multi se alcatuiesc intr-un singur om. Iata minunea credintei si a dragostei crestinesti. Nicio putere din lume nu-i poate lega mai strans pe oameni: nici legatura sangelui, nici a graiului, nici impartasirea aceluiasi camin sau acelorasi parinti sau a oricarui fel de avutie materialnica. Nici una din acestea nu sunt nici pe departe atat de puternice ca legatura credintei si a dragostei crestinesti. Toate madularele Bisericii sunt legate intraolalata cu aceasta legatura puternica si nebiruita. Biserica lui Dumnezeu infrunta vremea si vesnicia ca un singur om, fiind un trup si un duh. Dar nimic nu este mai potrivnic acestei legaturi minunate decat mandria oamenilor. Mandria stramba credinta, raceste dragostea, este incepatoarea ratacirilor, sfasie Biserica si jerfeste binele obstesc pentru a-si implini voia sa. Mandria, dupa firea sa, este lipsa credintei si a dragostei. Fratilor, sa ne izbaveasca Dumnezeu de mandrie, cea mai mare neputinta a neamului omenesc, ca pururi sa fim un trup si un duh intru Iisus Hristos Domnul nostru.
Iisuse Doamne, Cel Ce esti Capul Bisericii, Tie se cuvine slava si multumirea in veci. Amin.
SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu