In orasul TAGANROG
Parintelui Vitalie ii era cunoscut acest oras inca din tinerete. Fratele Vitalie mergea in multe case, oriunde era chemat. De obicei petrecea noaptea in priveghere, facand rugaciuni, iar la somn se ducea la ora trei. Dimineata cei care lucrau undeva se duceau la treburile lor, iar ceilalti faceau diferite treburi acasa. Nimeni nu statea degeaba, chiar si in ceasul de odihna surorile impleteau metanii. La trapeza citeau cu glas tare vietile Sfintilor, asa cum se face la manastiri.
Vazand nevointele lui, in jurul fratelui Vitalie au inceput sa se adune oameni, dintre care multi aveau sa devina mai tarziu fii duhovnicesti ai sai. Legaturile iubirii erau intarite mult si de pelerinajele pe care le faceau.
Maria Diacenko (care mai tarziu a devenit monahia Serafima) marturiseste:
”Calatorind impreuna cu parintele Vitalie nu aveam nici bani, nici al doilea schimb de haine. Erau imprejurari cand dormeam pe pamant. Dimineata rosteam rugaciunea, faceam metanii si ne continuam drumul. Odata, cand parintele Vitalie mergea in fata mea, ma gandeam de ce duce o greutate asa de mare si voiam mult sa-l ajut. Atunci el s-a oprit si mi-a spus foarte incet: ”Sora , va veni timpul cand o sa-ti le dau pe toate”. Atunci m-am bucurat mult de ceea ce mi-a spus, caci nu intelegeam despre ce vorbeste.
Imi amintesc ca in ziua praznicului Schimbarii la Fata a Domnului mergeam la biserica din satul Obuhovka. Dupa terminarea Sfintei Liturghii ne-am intors la Taganrog cu vaporul. Impreuna cu parintele Vitalie stateam pe punte si el a inceput sa psalmodieze cantari bisericesti. Ne-a spus sa cantam si noi cu el. Ne-a cuprins teama: ”Parinte, o sa ne prindaa politia”, i-am zis noi. ”Nu, n-or sa priceapa”, a raspuns el. Se pare ca cantarea noastra se auzea de departe, caci oamenii de pe mal se opreau, isi faceau semnul crucii si puneau metanii...
Odata mi-a spus ce vom deveni fiecare dintre noi. Atunci cand celelalte surori s-au indepartat, parintele Vitalie mi-a zis: ”Iata, in fata noastra umbla monahiile si o pustnica”. Si asa a fost.”
In aceste pelerinaje oamenii vedeau lucruri multe si minunate care le erau de folos duhovnicesc si ii intareau in credinta. Spre sfarsitul anilor 1951 parintele Vitalie impreuna cu surorile s-au dus in satul Petrovka, care se afla langa orasul Rostov. Acolo era un izvor de agheasma al Maicii Domnului. Agheasma acestui izvor vindeca diferite boli. De multi ani acest izvor era parasit si apa incetase sa mai curga. Inauntru si in jurul lui se aflau multe gunoaie. Pelerinii au cerut voie sa curete izvorul si autoritatile locale au fost de acord. Au facut rugaciune si au inceput lucrul. S-au trudit mult pana ce a aparut apa. Insa in ziua urmatoare cand s-au dus iarasi au vazut ca apa secase. Au inteles ca aceasta s-a intamplat pentru ca unii dintre ei s-au mandrit cu lucrarea lor. Si apoi prin rugaciunea facuta de parintele vitalie a reizvorat apa.
Maica Serafima spune:
”Odata se terminase hrana si parintele Vitalie ne-a zis: ”Faceti ciorba, caci va veni multa lume”. eu m-am gandit: ”Din ce sa facem daca nu mai avem nimic?”. In dimineata urmatoare a venit un tanar pe care nu-l cunosteam si ne-a spus: ”Mama mea va trimite sfecla rosie si varza pentru ciorba”. Am folosit niste alimente pe care le aveam mai demult si am facut ciorba. Seara a venit o masina cu pelerini din Taganrog si Rostov si mancarea a ajuns pentru toti”.
Rugaciunile parintelui ii ajutau pe oamenii demonizati.
Lidia martiriseste:
”Impreuna cu noi se aflau si doua femei demonizate. Una dintre ele era o fata pe nume Valia. Mainile ii tremurau atat de tare incat nu putea manca si o hraneam noi. Cealalta femeie se numea Ana si deseori striga tare. Langa izvorul cu agheasma se afla o alta biserica, unde trapeza era construita din marmura. Aceasta trapeza fusese distrusa in razboi, cand o bomba a lovit biserica. Noi am adunat bucatile ramase si le-am scos in curtea bisericii. Cand Ana a atins aceste bucati a inceput sa strige:"Ajutati-ma, foc!", si a cazut jos ca moarta. Au dus-o mai incolo si i-au pus in loc de perna o bucata din aceea de marmura. pe la miezul noptii Ana a inceput sa strige: "Sunt regele tuturor demonilor. Fratii mei au fugit, insa eu, chiar daca Vitalie mi+a aruncat coroana jos si m-a silit sa ma ascund, n-o voi lasa pe Ana, pentru mandria ei pana la moarte". Ne-am speriat cu totii. Parintele Vitalie a spus ca demonii sunt inca acolo si ca trebuie sa facem toti rugaciunea lui Iisus. Ana a continuat sa strige: "Ana proasta, te-ai incurcat cu Vitalie! Ce bine petreceam impreuna, mergeam unde voiam si ne desfranam". Mai tarziu Ana , cu rugaciunea parintelui Vitalie, s-a linistit”.
Parintele Vitalie se straduia pe cat putea in aceste pelerinaje sa-i fereasca pe oamenii care-i urmau "de organele legii". Insa intalnirile cu politia erau inevitabile. In anii aceia un grup de pelerini era vayut ca o banda de talhari. Parintele Vitalie se facea ca e nebun si uneori acest lucru ajuta.
parintele Vitalie biruia rautatea cu smerenia si iubirea lui sincera fata de toti oamenii.
Odata motocicleta cu politisti s-a oprit in fata lui, in timp ce mergea pe drum cu niste oameni. "Cine sunteti? De unde? Pasapoartele!". Parintele Vitalie a inceput sa le vorbeasca cu atata sensibilitate incat politistii au ramas uimiti. Le-a pus metanie, i-a sarutat pe umeri si le-a zis:"Sunteti ingerii nostrii pazitori, aparatorii nostri". Toata salbaticia lor s-a stins indat. I-au cerut binecuvantare, si-au luat ramas bun si au plecat. mai tarziu parintele Vitalie a zis: "Acesti politisti pe care i-am intalnit pe drum se duceau la noi acasa sa ne aresteze".
In carticica in care parintele Vitalie nota numele celor vii si morti pentru pomenire, acesta a scris si diferite fragmente din lucrarile Sfintilor Parinti. Printre altele am gasit acolo si un fragment din Sfantul Dimitrie de Rostov. Sfantul scrie: "Daca vrei sa-i biruiesti pe vrajmasii tai fara sa incepi razboi cu ei, sa-i stapanesti fara arma, sa-i imblanzesti fara truda si sa-i supui, fii bland, rabdator, linistit si lipsit de rautate ca un miel. Atunci ii vei birui, ii vei imblanzi si ii vei supune pe vrajmasii tai". Parintele Vitalie tocmai asa facea.
Cand mergea in pelerinaj la o anumita biserica sau manastire, parintele Vitalie purta mereu rasa iar in mana tinea un toiag. Cu o asemenea infatisare era cu neputinta sa nu atraga atentia pe drum. Aproape in fiecare sat sau oras pe unde trecea il astepta politia. Despre acei ani le spunea urmatoarele fiilor lui duhovnicesti: "Umblam pe drum, treceam un rau si vedeam politistul. Eu ii puneam metanie, el se intorcea cu spatele si se face ca nu ma vede. Intr-un tinut m-au primit cu mare cinste. M-au dus cu masina intr-un loc foarte frumos. Acolo m-au mangaiat". Asta inseamna ca il batusera.
Parintele Vitalie primea cu recunostinta loviturile celorlalti:"M-au batut la sectia de politie", scria intr-o scrisoare, "m-au invatat sa nu fiu lenes. Fiti mereu recunoscatori lui Dumnezeu si veti fi fiii lui Dumnezeu".
Atunci cand il loveau el spunea ca a jucat fotbal sau ca "l-au mangaiat pe cap, pe stomac si pe spate". Pe oamenii care-l loveau parintele Vitalie nu-i ura, ci ii iubea si-i numea "fratii sai".
"Ca apa vietii sa primesti insultele de la oameni", spune Sfantul Ioan Scararul. In felul acesta se dobandeste smerenia.
"Sa certi si sa osandesti sinele tau, iar pe ceilalti sa-i iubesti si sa-i vezi ca pe ingeri", citim intr-o scrisoare de a parintelui Vitalie. El ajunsese "gunoiul lumii, maturatura tuturor"(I Corinteni 4, 13) si de aceea a urcat pe o trepta atat de inalta a smereniei, caci fiecare provocare o primea cu bucurie. Parintele Vitalie cunostea din experienta sa ca "omul smerit este mai puternic si decat cei puternici" - fraza dintr-o scrisoare a lui catre fiii duhovnicesti. Smerenia il facea de nevatamat. Se aflase in asemenea situatii incat altul in locul lui n-ar fi rezistat, insa el rezista.
O fiica duhovniceasca de-a lui spunea ca odata parintele Vitalie i-a povestit urmatoarele: "Intr-un oras cineva mi-a facut reclamatie, m-au arestat si m-au dus la sectia de politie, iar dupa aceea la inchisoare. In celula noastra erau multi oameni si intre ei se afla si unul care fusese condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru talharie si crima. Celula era plina de fum de tigara. Detinutii au inceput sa ma loveasca cu pumnii si picioarele si nu-mi amintesc cum am ajuns sub pat. Insa preamilostivul Dumnezeu m-a mangaiat cu harul sau. Eram intins pe podeaua rece si ma rugam. Fumul de tigara s-a facut ca o tamaiere. peste putin au strigat la mine : "Haide , parinte, iesi de-acolo, spune-ne ceva". Am iesit si am inceput sa le vorbesc. Am vorbit toata noaptea. Cat de frumoasa a fost acea discutie! Oamenii se caiau cu lacrimi in ochi. Toata noaptea de la ferestruica ne-a urmarit gardianul. Dimineata iarasi m-au batut, de data asta gardienii, pentru ca am predicat celor intemnitati".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu